Văd gri

Vreau să simt.. ceva. Să simt nu contează ce, orice. Fericire, tristeţe, nu contează. Acuma tot ce simt e nimic, aşa, un nimic care oscilează între negru şi alb, care se preschimbă la final în gri. Respir din griul ăsta, mă sufoc cu el. M-am săturat de el. Nu mai pot nici să plâng, nici să râd. E o crimă în mine. Un film care nici final n-are. E un permanent nimic în care plutesc. Singurătatea doare, da' n-o simţi decât când apare unu şi te-ntreabă ce faci în timpul liber. Uite că nici eu nu ştiu ce fac. Nimic nu fac. Respir, mă droghez cu note muzicale, şi adorm cu capu-n cărţi. Ce fel de viaţă e asta?

Umbre

Atâta de singură mă simt încât mă apasă pe oase, pe inimă, îmi înghit greaţa de pe gâtlej. Închid ochii şi simt pleaopele cum îmi tremură nesigure. Vreau să am încredere în mine dar nu pot. Vreau să plâng şi nemeni să nu m-audă. Vreau să scap de nebunia asta care mă paşte şi vrea să mă înghită, să mă facă să dispar, să mă omoare şi să nu mă mai lase să respir. Simt că-mi vine să plâng în cele mai nepotrivite locrui, unde m-ar putea vedea lumea, unde sunt vulnerabilă sub ochii cruzi ai lor.