Privindu-i arşiţa din ochi, cristalele de gheaţă din irişii ei se topiră în ciuda eforturilor disperate pe care le făcea pentru a rezista. Îşi mişcă trupul, simţindu-şi muşchii şi oasele trosnindu-i şi împletindu-se, provocându-i o durere care se prelingea spintecătoare printre toate vasele sale de sânge. Făcea un efort inuman de a-şi menţine respiraţia ritmată, având un sentiment continuu de sufocare, de parcă o săgeată de fier îi străpungea inima, învârtind vârful în carne, dilatând orice formă de viaţă care mai rămăsese în ea.Întindea mâna tremurândă către masă pentru a o atinge şi imediat ce simţi lemnul rece şi uşor denivelat sub buricele degetelor, se trase înapoi cu o spaimă cutremurătoare. El întindea mâna către ea, dar dânsa se cuibări în carapacea ei, slăbită şi obosită de chinurile propriilor demoni. O singură atingere, ţesuturile lui în interacţiune cu aura ei, i-ar fi zguduit lumea pentru eternitate, aruncând-o violent din turnul ei de fildeş unde se izolase de războaiele sufletului, încercând să-şi găsească liniştea.
- Nu fugi de mine...
E periculos, şi-a spus, e greşit şi neadecvat. Îi era frică să îl privească iar în ochi pentru că simţise deja că e posibil să se întâmple o nenorocire. Masa din camera ei se dizolva în lumina obscură a camerei, iar canapeaua pe care stătea aşezată era acum singurul ei cămin, singura ei confidentă. El se deplasă cu arşiţă şi grijă în mişcări lângă dânsa. Îi privi atent reflexiile difuze ale părului negru-albăstrui. Câteva clipe i se părură infinite, atunci când pe sub nările lui simţi parfumul unic al pielii sale, îmbibat cu dulceaţa cremei cu care îşi curăţase firele de păr. Îşi ridică degetele cu grijă, hotărât şi înnebunit. Atingerea degetelor lui reci o făcu să tresară însă atât de tare din letargia ei, încât se trase din calea ei şi se ascunse la marginea canapelei, precum un copil orfan aterizat în lumea reală a durerilor.
Sufletul lui se sparse, speranţele îi înnegreau privirea şi simţi dezamăgirea arzându-i creierul.
Inima ei se zbătea sub împunsătura suliţei, încercând din răsputeri să o gonească, să o arunce în neant. Îi privi atunci pe sub părul dezordonat trăsăturile conturate în lumina lumânărilor de pe pervaz. El îşi plecă ochii şi ridică încet mâna, cu o ultimă urmă de speranţă în mişcări, desenând în aer traseul unei iubiri. Ea nu gândea lucid, de fapt nu cred că mai gândea deloc, ci se autoanesteziase. Cu o aprigă dorinţă de a se repezi către fereastra deschisă, îşi ridică braţul drept care i se sălta în ritmul inimii. Aura ei era mai mare şi mai vizibilă, iar el tresări dintre suspine. Ridică privirea şi îi întâlni ochii acoperiţi de o pătură opacă de picături de apă izvorâte din glandele-i lacrimale. Zâmbi abia vizibil, ca un nebun, un obsedat, îşi înghiţi saliva care i se adunase printre dinţi şi îşi împinse trupul către ea. Când degetele li se atinseră, aura ei explodă, iar camera fu invadată de un ocean de lumini care răzbăteau până în înaltul cerului şi înapoi, învelind iubirea într-o mantie de stele fierbinţi şi reci ce străluceau la fel ca arşiţa din inimile îndrăgostiţilor.
